Deschiderea oficială este programată între 20 și 22 ianuarie, iar din 10 februarie îți poți rezerva și tu o cameră la Atlantis The Royal.
Atlantis The Royal arată spectaculos. Atât la exterior, cât și în interior! Iar în acest weekend este deschiderea festivă, la care accesul se face doar pe bază de invitație. Și ca să înțelegi cât de special este acest moment, îți spunem doar că în weekend aici va cânta Beyonce, care nu a mai susținut un concert live din 2018.
Și tot aici, la Atlantis The Royal, a fost filmat și clipul pentru melodia 10:35, un featuring între Tiësto și Tate McRae. Dă un play și citește mai departe…
Lux extravagant la Atlantis The Royal
Atlantis The Royal , cel mai luxos și extravagant hotel din Dubai, și-a propus să ne schimbe perspectiva pe care o aveam până acum despre lux, iar unii dintre cei mai renumiți designeri, arhitecți și artiști au conceput o destinație care-ți va surprinde imaginația la fiecare pas.
Arată spectaculos (da, știu, am mai scris asta), dar aruncă un ochi peste aceste imagini și spune că nu e așa!
Hotelul Atlantis The Royal se remarcă imediat, fiind amplasat în mijlocul insulei Palm Jumeirah. Este foarte aproape de Atlantis The Palm, între cele două fiind parcul acvatic Aquaventure.
Hotelul Atlantis The Royal are 43 de etaje, șase turnuri distincte, se întinde pe 17 hectare și are cam 2 kilometri de plajă în față.
795 de camere, 90 de piscine și 17 restaurante și baruri
Resortul are 795 de camere, suite și penthouse-uri și nu mai puțin de 90 de piscine. Dacă vrei să mănânci ai la dispoziție 17 restaurante, opt dintre ele conduse ce chefi recunoscuți la nivel mondial precum Gaston Acurio, Ariana Bundy, Costas Spiliadis, Jose Andres, Nobu Matsuhisa sau Heston Blumenthal.
Ce te mai așteaptă la interior? Ei bine aici vei găsi cel mai mare acvariu cu meduze din lume, o serie de fântâni unice cu jeturi de foc și apă, primul restaurant Nobu by the Beach, un skypool spectaculos la etajul 22. Și, dacă vrei, poți face chiar și sesiuni de meditație alături de delfini.
Primii turiști sunt așteptați din 10 februarie
Așa cum îți spuneam, din 10 februarie hotelul este deschis pentru toată lumea și îți poți face rezervarea pe site-ul oficial. Ca idee, o cameră standard va costa minimum 4.000 de dirhami, adică vreo 5.000 de lei pe noapte.
O suită cu terasă va costa aproximativ 8.800 de dirhami, adică aproape 11.000 de lei, iar dacă vrei o vilă cu piscină infinity privată trebuie să ai pe card undeva la 19.000 de dirhami, adică vreo 23.500 de lei.
Nu vei găsi pe site-ul lor opțiunea de a face o rezervare pentru suita Royal, care se întinde pe o suprafață de 1.100 de metri pătrați, dar „gurile rele” spun că ar costa vreo 45.000 de euro pe noapte.
Desigur, în acești bani ai acces gratuit la parcul acvatic Aquaventure, ești răsfățat în cameră cu produse de lux de la Hermes, Frette și Graff. În plus, pe lângă meniul clasic pentru room service, mai ai și un meniu de unde poți să-ți alegi pernele cu care să dormi.
Foto/video: Atlantis The Royal