34.3 C
Dubai
sâmbătă, iunie 15, 2024
AcasăEat & DrinkAromă de cafea și parfum de mașini clasice la DRVN by Porsche...

Aromă de cafea și parfum de mașini clasice la DRVN by Porsche în Dubai

Data:

Articole asemănătoare

Un tur prin Arabia Saudită cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Pregătirea unui nou sezon din Seria Mondială Red Bull...

O zi plină de adrenalină în Ras Al Khaimah

De la mare, prin deșert, până în vârful muntelui...

Staycation: Hampton by Hilton Marjan Island

Hotelul Hampton by Hilton Marjan Island este o alegere...

Peste 185.000 de fani au fost la prima ediție a festivalului UNTOLD Dubai

În cele patru zile și patru nopți, peste 185.000...

Cum ar fi să savurezi o cafea și să fi înconjurat de o serie de modele Porsche exclusiviste? Ei bine, poți să faci asta la DRVN by Porsche în Dubai.

Hai să începem povestea noastră cu un exercițiu onomatopeic și să pronunțăm cuvântul DRVN, în engleză, cu voce tare. Începe cu un D moale și sonor, urmat de un R lung, apoi lasă V-ul să vibreze pe buze și apoi pronunță litera N cu un zumzet persistent. Cum sună?

Da, da, exact! Fix ca zgomotul teribil, în cel mai bun sens al acestui cuvânt, al unui model Porsche.

„Niciun alt nume nu ar fi fost mai potrivit”, spune Rashed Al Fahim, fondatorul DRVN, un mix unic între un coffee shop, galerie auto și concept store în Dubai.

Rashed al Fahim și-a îmbinat pasiunea pentru cafea și mașini și așa s-a născut DRVN by Porsche în Dubai

În toamna anului 2021, omul de afaceri din Abu Dhabi a deschis această cafenea pe insula Bluewaters din Dubai. Amplasată la o aruncătură de băț de Ain Dubai, cea mai mare roată panoramică din lume, această cafenea a atras atenția constructorului german de mașini sport cu sediul în Zuffenhausen. Imediat a urmat parteneriatul cu Al Fahim, iar DRVN a devenit “by Porsche”.

Un nume care se potrivește perfect. La interior poți admira modele clasice Porsche în timp ce savurezi o cafea de specialitate fabuloasă. În doar câteva săptămâni de la deschidere, DRVN by Porsche a devenit una din atracțiile principale din zonă și atrage peste 800 de pasionați de cafea și mașini în fiecare zi.

Pasiunea pentru cafea și mașini

“Am vrut să creez un loc unde să îmbin pasiunea mea pentru mașini fascinante și o cafea senzațională”, povestește zâmbind Al Fahim, care stă aproape toată ziua în cafenea printre mașinile expuse.

Designul industrial al cafenelei este completat perfect de modelele expuse. Se remarcă imediat un Porsche 356, de culoare crem, din 1956, unul dintre modelele legendare Porsche expuse aici. „Viața este scurtă”, continuă Al Fahim. „Atunci când ești pasionat de ceva, trebuie să-ți urmezi visul.”

Rashed Al Fahim, 31 de ani, a moștenit pasiunea pentru mașini de la tatăl său un colecționar celebru de modele clasice. Acesta deține peste 100 de modele legendare în colecția personală din Abu Dhabi. Al Fahim tocmai a achiziționat două modele Porsche 911 GT2 RS (type 997 și 991) și este în curs de restaurare a unui 911 (type 964) din 1990. “Pentru mine, acest brand este un mix unic între perfecțiune, tradiție și dinamism.”

Rashed al Fahim a fost atras de marca Porsche încă de mic, iar în timpul studiilor și-a descoperi și pasiunea pentru cafeaua de specialitate. Cele două pasiuni au dus la deschiderea DRVN.

Cultura cafelei inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

“Cafeaua face parte de secole din cultura noastră a ospitalității”, spune el. De altfel și numele acestei băuturi vine din limba arabă, “gahwa.” Această băutură este atât de importantă pentru cultura locală din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Oman și Qatar încât cafeaua Arabica a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural intangibil UNESCO în 2015.

Cultura cafelei este puțin diferită în această regiune a lumii. În multe locuri, boabele verzi de cafea sunt prăjite manual în tigaie, râșnite și băutura este preparată la ibric.

Ceremonia de servire a cafelei are, de asemenea, reguli stricte: gazda ține întotdeauna ibricul cu mâna stângă și cu mâna dreaptă ceașca. Aceasta este umplută doar o treime cu cafea, iar prima persoană servită este cea mai în vârstă. Gazda mai oferă, la cafea, curmale și alte dulciuri.

Mirosul de cafea proaspăt prăjită și râșnită este una din primele amintiri din copilărie ale lui Rashed Al Fahim. Bunica sa era responsabilă cu prepararea cafelei și prăjea manual boabele la foc deschis. “De fiecare dată când mergi la cineva în vizită ți se oferă mai întâi o ceașcă cu cafea. Chiar dacă este seară”, spune Rashed.

Acesta mai bea și acum o cafea preparată în stilul clasic, infuzată cu cardamom. “Are un gust puțin diferit, dar îmi place mult această tradiție”, spune el. Acum Al Fahim preferă să bea dimineața o cafea de specialitate preparată la V60 sau la AeroPress, iar după prânz savurează un flat white.

Rashed Al Fahim a renunțat la cariera de pilot de avion

Rashed Al Fahim a descoperit cafeaua de specialitate în timpul studiilor din Statele Unite unde, într-o zi, unul dintre colegi la invitat într-un mic coffee shop unde se servea o cafea complet diferită față de cea pe care o cumpăra din lanțurile de cafenele. “Nu pune zahăr deloc”, a fost sfatul prietenului său. “Așa vei simți cu adevărat gustul cafelei.” Al Fahim a fost cucerit de gust încă de la prima înghițitură și din acel moment cafeaua a devenit o pasiune.

Întors acasă, Al Fahim l-a cunoscut pe Dmitriy Griekhov, care avea un coffee shop în Dubai și care câștigase mai multe campionate ca și barista. În acea perioada, Al Fahim se afla în faza de pregătire ca pilot al companiei aeriene Emirates și înaintea fiecărui zbor de antrenament trecea prin cafeneaua lui Griekhov pentru un espresso. “Nu puteam să zbor dacă nu beam înainte o cafea la el. Știam că la bord nu aveam nicio șansă să beau o cafea bună”, a povestit el.

Al Fahim și Dmitriy Griekhov sunt acum parteneri de afaceri în cafeneaua DRVN by Porsche. La început, tatăl lui Al Fahim i-a spus să-și continue cariera de pilot de linie, dar acesta a renunțat și s-a dedicat în exclusivitate pasiunii pentru cafea și mașini. Și ce loc mai potrivit pentru a deschide o cafenea atât de specială decât în Dubai, locul superlativelor. Iar pentru Porsche este o colaborare care se potrivește perfect cu spiritul mărcii.  

Constructorul german a adus în Dubai, pentru festivalul “Icons of Porsche”, desfășurat în premieră în 2021, modele legendare precum Porsche 356 “No. 1 Roadster” din 1948, Porsche 935/78 “Moby Dick,” și un 911 S 2.2 Targa din 1970. Mașinile a fost aduse în Dubai din Muzeul Porsche din Stuttgart și au rămas apoi, o perioadă, expuse în cafenea.

Cafele de specialitate din întreaga lume

Toate cafelele sunt prăjite chiar în cafenea, iar Dmitriy Griekhov supervizează personal fiecare pas al acestui proces. “Procesul de prăjire este foarte important. Câteva secunde în plus sau în minus pot compromite aromele cafelei și nu vrem asta”, spune el.

La DRVN by Porsche în Dubai vei savura doar cafele de specialitate din ferme recunoscute în întreaga lume pentru calitatea deosebită a boabelor de cafea și care practică un comerț echitabil.

Al Fahim călătorește în țările producătoare de cafea și aduce la DRVN by Porsche unele dintre cele mai bune cafele din lume. Acum, pe râșniță are de exemplu o cafea Ruby, cu un scor de 98 în nota Asociației Mondiale a Cafelei de Specialitate și care costă 800 de dolari un kilogram.

La DRVN by Porsche în Dubai vei savura doar cafele de specialitate din ferme recunoscute în întreaga lume pentru calitatea deosebită a boabelor de cafea

La DRVN by Porsche în Dubai se schimbă permanent modelele expuse

„La DRVN by Porsche nu putem preda pasiunea. Dar putem încuraja oamenii să fie deschis pentru experiențe noi”, a mai adăugat el.

Dacă ajungi în această perioadă la DRVN by Porsche în Dubai vei putea admira modele care au scris istoria mărcii în lumea sporturilor cu motor precum 959 Paris – Dakar (1986), 911 SC San Remo (1981) sau Porsche 924 Carrera GTS Rallye (1981).

Coffee shop-ul DRVN by Porsche este deschis zilnic între orele 08:00 – 23:00.

📍 Bluewaters Island Dubai, United Arab Emirates

Acest articol a apărut în numărul 404 al revistei Christophorus, editată de Porsche.

✍️ Barbara Esser 📷 Resonate Media House

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.