Există multe povești care circulă în zonă legate de „orașul fantomă” Al Jazeera Al Hamra din Ras Al Khaimah. Vestea bună este că acum se poate vizita și din păcate nici nu ne-am întâlnit cu vreo fantomă sau duh fermecat.
În ultimii zece ani, orașul părăsit Al Jazeera Al Hamra, din Ras Al Khaimah, a fost un punct de atracție pentru producătorii de film, pasionații de istorie, vânătorii de fantome, dar și pentru cei care sperau că se vor întâlni cu un duh fermecat care să le îndeplinească toate dorințele.
Unii au văzut aici decorul de film perfect, regizorul Michael Bay a filmat aici scene din filmul 6 Underground cu Ryan Reynolds, alții voiau să descopere trecutul și cultura regiunii, iar cei mai curajoși sperau să deslușească poveștile și legendele despre fantomele și duhurile care bântuiau zona.
Am pus toate cele de mai sus cap la cap și am zis că trebuie neapărat să ajung și eu aici și nu, nu aveam în bagaje nimic din arsenalul vânătorilor de fantome din filmul Ghostbusters.
Am ajuns în Al Jazeera Al Hamra unde am întâlnit-o pe Hassina Mohammed, ghidul nostru, și, la fel ca în 1001 de nopți nu aș fi vrut să se termine niciodată poveștile ei.
Am intrat într-o lume fascinantă, printre case părăsite ale unui oraș care a rămas ca o fereastră prin care poți să descoperi tradiții, meserii și povești ale unui trib care de-a lungul timpului a descoperit perle ce au ajuns la gâtul celor mai influente personaje care au condus lumea în secolul 19.
Am închis ochii și am atins ușor cu degetele pereții unei case în care se vedeau bucăți de coral și carapace de scoici. Ascultam poveștile Hassinei, dar ușor, ușor vocea ei a fost acoperită de vântul care șuiera printre ferestre și de valurile mării din apropiere.
Am început să aud din ce în ce mai tare forfota oamenilor care trăiau acolo. Să simt pe buze aerul sărat al mării și mirosul de pește din bucătăriile prin care treceam. Am simțit gustul de curmale primite la schimb pe un pumn de orez.
Am început să negociez achiziția unor perle care aveau în strălucirea lor tot efortul celor care s-au scufundat pe fundul mării pentru a le aduce la suprafață. Am deschis ochii și am înțeles de ce se spune că Al Jazeera Al Hamra este un oraș bântuit. Este „bântuit” de poveștile fabuloase ale pescuitorilor de perle care au trăit aici și pe care le descoperi plimbându-te la pas printre vechile case, moschei și piețele de altădată.
Cei din Ras Al Khaimah au realizat potențialul imens pe care îl are singurul oraș în care au locuit pescuitori de perle, din zona Golfului, care a supraviețuit transformărilor majore ce s-au petrecut aici după ce s-a descoperit petrol și au început renovarea acestuia.
Așa că iată care este povestea unui „orășel” pe care îți recomand să-l vizitezi neapărat (obligatoriu cu un ghid) când ajungi în vacanță în Ras Al Khaimah.
Cum a început povestea orașului Al Jazeera Al Hamra
Documentele descoperite de arheologi certifică faptul că aici exista o așezare încă din secolul 14, dar perioada cea mai înfloritoare a fost de la începutul anilor 1.800 când în zonă s-a stabilit tribul Al Za’ab, membri acestuia fiind pescuitori de perle.
Orășelul s-a dezvoltat pe o insulă de maree, cu dune de nisip roșu care au și inspirat numele acestuia, Al Jazeera Al Hamra însemnând, în traducere, Insula Roșie.
Locuitorii de aici își câștigau existența pescuind perle, acestea fiind apoi vândute în întreaga lume. Al Jazeera Al Hamra avea o flotă de 25 de vase care ieșeau în larg timp de 3 – 4 luni pe an pentru a căuta perle în apele din Golf și întreaga comunitate trăia din această activitate.
În acea perioadă, șeicul Rajib bin Ahmed al-Zaabi a jucat un rol important în războiul cu britanicii, dar și în semnarea tratatului cu aceștia, din 1820. A urmat o perioadă de dezvoltare rapidă în care comerțul cu perle a înflorit, iar așezarea a ajuns la aproximativ 500 de case.
Lucrurile s-au schimbat însă dramatic după ce, în 1928, japonezii au început să cultive perle artificial și piața de perle naturale s-a prăbușit pur și simplu. Tribul Al Za’ab a supraviețuit și s-a reorientat spre pescuit, agricultură, construcția de ambarcațiuni și transport naval și a mai locuit în oraș până în 1968.
Ce s-a întâmplat în Al Jazeera Al Hamra în 1968
A trecut mai bine de o jumătate de secol de când s-a auzit ultima chemare la rugăciune din minaretele din Al Jazeera Al Hamra pentru că lucrurile s-au schimbat rapid, fix de la o zi la alta.
Era perioada de dinaintea formării Emiratelor Arabe Unite, în 1971, și toți locuitorii de aici au primit case noi, fie în altă zonă din Ras Al Khaimah, fie în Abu Dhabi, oraș care avea să devină capitala UAE.
Așa că, de la o zi la alta orașul a fost părăsit de toată lumea și toate casele au rămas goale. Cel mai interesant este însă că toți cei care locuiau aici și-au păstrat dreptul de proprietate și asta a fost salvarea orașului de transformările urbanistice care au început după ce s-a descoperit petrol în regiune.
Ce este special la Al Jazeera Al Hamra
E greu să-ți imaginezi că toți locuitorii s-au mutat de la o zi la alta, lăsând totul în urmă în bătaia vântului și a nisipului. Orașul a rămas ca o fereastră deschisă prin care poți să vezi cum a evoluat arhitectura de-a lungul secolelor și mai ales cum oamenii au folosit în avantajul lor ceea ce aveau la dispoziției.
Toate casele sunt construite din coral fosilizat și pietre scoase din mare, materiale poroase, care asigurau o izolare excelentă împotriva căldurii. Nisipul, în amestec cu alte substanțe, era folosit pentru tencuieli, iar lemnul și frunzele de palmier erau folosite pentru acoperiș.
Inițiativa de a renova casele a venit chiar de la foști locuitori, iar Departamentul de Antichități și Muzee din Ras Al Khaimah a început restaurarea orașului în urmă cu doi ani, iar pentru asta se folosesc aceleași materiale ca la construcția lor. Chiar dacă procesul de restaurare și reconstrucție este mult mai complicat, rezultatele sunt uimitoare.
Ce poți să vezi în Al Jazeera Al Hamra
Dacă ți-ai propus să vizitezi „orașul fantomă” din Ras Al Khaimah atunci alocă aproximativ o oră pentru această plimbare. Locul este pur și simplu fascinant și poți vedea în același timp clădirile vechi care nu au fost încă renovate, dar și cele la care s-a lucrat până acum și care au fost readuse la forma inițială.
Printre clădirile renovate se numără desigur și cele două forturi. Fortul rotund este cea mai veche componentă a complexului de fortificare și care asigura și accesul spre vechea insulă Al Jazeera Al Hamra.
Acesta servea și drept reședință pentru șeic și includea două locuințe de vară cu turnuri de vânt pentru ventilație și ferestre mari și două reședințe de iarnă.
Curtea generoasă servea și ca spațiu de adăpostire pentru toți locuitorii tribului în cazul unor pericole, ca souk, iar aici exista inclusiv o presă pentru curmale care putea fi folosită de toată lumea.
Fortul rectangular a fost refăcut și este în partea opusă a complexului servind acum ca punct de observație cu o vedere de ansamblu asupra întregului orășel.
Alte nouă locuințe au fost renovate complet, inclusiv casele în care locuiau familiile Abdulkarim Julphar și Abdullah Abdulkarim.
Acesta erau cele mai mari din complex și aparțineau unor familii de comercianți. În afara locuințelor, singurele care aveau patru turnuri de vânt pentru ventilație, aici mai exista și un magazin unde se comercializau perle, condimente și alte mărfuri aduse de peste mări și țări.
A mai fost renovată și „grădina de piatră„, un punct unde poți să te odihnești puțin la umbră în timpul plimbării, dar și moscheea Mahzam.
Rămășițele moscheei de vineri, care primea credincioșii la rugăciune vineri după amiaza (un fel de școală de duminică), au fost descoperite în urma unor ploi abundente în 2015.
În timpul lucrărilor de excavare, arheologii au descoperit că pe parcursul a peste 300 de ani aici fost construite șase moschei, iar una din hărțile desenate de britanici în 1820 arăta că moscheea din acea perioada avea 20 de turnuri.
În prezent, arheologii încearcă să refacă acest complex în ultima sa formă, folosind doar materiale originale.
Festivalul Ras Al Khaimah Art
Poți vizita oricând complexul, dar cel mai frumos este să vii aici în perioada festivalului Ras Al Khaimah Art care se desfășoară în lunile februarie și martie în RAK.
Anul acesta exponatele din cadrul festivalului de artă pot fi admirate în Al Jazeera Al Hamra până pe 29 februarie. În cadrul festivalului Ras Al Khaimah Art, care a ajuns la cea de-a 12-a ediție, își expun lucrările 106 artiști.
Cum se poate vizita complexul Al Jazeera Al Hamra
Accesul în acest complex, cu o valoare arheologică uriașă pentru această regiune, este gratuit, dar îți recomand să-ți faci o programare prin Departamentul de Antichități și Muzee din Ras Al Khaimah și să-l vizitezi cu un ghid.
În perioada de iarnă, între lunile noiembrie și februarie, programul de vizitare este între orele 09:00 – 17:00, iar în perioada de vară, din iunie până în octombrie, programul este între orele 14:00 – 19:00. În lunile februarie și martie, pe perioada festivalului Ras Al Khaimah Art programul este între orele 09:00 – 18:00.
Al Jazeera Al Hamra – Emiratul Ras al-Khaimah – Emiratele Arabe Unite
Vino alături de noi și pe Facebook și Instagram. Iar dacă vrei să găsești și mai multe ponturi pentru o vacanță în Ras Al Khaimah hai și pe grupul nostru de Facebook: Ghid de vacanță: Ras Al Khaimah!